Pleacă deci în refugiu cu o căruță, mama, cu fratele mai mic al lui Vadim, Valeriu. Strângând în grabă câteva bagaje pleacă să-l recupereze pe Vașca (soțul ei) din altă comună. Fiind acum toți trei se opresc în gara pe unde veneau trenurile de la Cernăuți, și trecand din vagon în vagon tata socru il strigă în disperare pe Vadim. Printre multe altele, acesta este episodul care m-a impresionat cel mai mult. Vașca îl găsește pe Valea (Vadim) stând cuminte pe salteaua lui legată cu sfoară venind spre casă de la internatul Liceului Cernăuți. Spre casă însemna deja spre zona ocupată de ruși. În felul acesta familia are norocul să se reântregească și .......direcția Ploiești-Urziceni. După multe greutăți și lipsuri, pe care fratele lui mai mic cu 4 ani le descrie în paginile ”Crâmpeie din viața unei familii” (el fiind absolvent al Facultății de filologie și cercetător științific în diactologie), descrie mai plastic, mai amănunâit toate aceste încercăi prin care au trecut. Odată ajunși la Speteni, Urziceni, Vadim urmează cursurile Liceului ”Mihai Viteazu” din București. În toată perioada școlarizării Vadim a învățat foarte bine și a fost un elev cuminte și ascultător. Și așa ne întâlnim la Facultatea de Horticultură în anul 1951, cu iancu Lenuța, venind din Tecuci (unde am făcut Liceul ”Tache Anastasiu”). Încă din primul an de Facultate m-am îndrăgostit, în secret, de Vadim. Șansa a făcut să fim repartizați în aceiași grupă la Secția de viticultură. Era un student vesel, mereu cu zâmbetul pe față și mereu pe lângă grupurile de fete. Dar iată că se face o ședință pe facultate de condamnare a celor care au părăsit basarabia și au fugit de ruși. Sunt pedepsiți studenții cu această situație și sunt dați afară din cămin, li se anulează bursele și li se iau cartelele de masă. Continuă facultatea chinuit, dormind, prin bunăvoința bunilor colegi în fiecare seară la alt coleg, în cămin, și mănâncă în cantina facultății la supliment. Muncește la descărcat cartofi noaptea din vagoane în Gara Obor. Când a părăsit Basarabia era un copil de 11 ani, plecat cu părinții care aveau ordin de evacuare. Prezentând acest ordin de evacuare mai marilor comuniști din Facultate, reușește să primească înapoi cartelele de masă și căminul. Dar iată că moare ”Tovarășul Stalin”. Panouri mari, îndoliate cu chipul ”tovarășului”, pe toate holurile facultății, studenți făcând de gardă dea dreapta și dea stânga tabloului, în poziție de drepți și schimbându-se din oră în oră. Vadim, cum era zâmbăreț din fire, este văzut de un coleg care o făcea pe politicianul. Se face un tărăboi și se convoacă o ședință pe grupă cerându-se excluderea lui din U.T.M (Uniunea Tineretului Muncitor). Se supune la vot și majoritatea colegilor votează împotriva excluderii, printre care bineânțeles și eu (încă nu era afișată dragostea mea).

Cursurile erau intercalate cu practicile pe la fermele didactice Băneasa, Istrița, Pietroasele unde toamna mâncam pâine cu struguri. Dacă în timpul facultății practicele le făceam pe grupe, ultima practică, pentru întocmirea proiectului de diplomă, s-a făcut răspândiți prin țară. Deja în anul trei și patru s-au cristalizat câteva prietenii printre colegi și colege, printre care și Iancu Lenuța (eu) și Vadim Rusu, ceea ce a dus la reparizarea în practică în același loc, în inima Ardealului, la ferma de stat Dumbrăveni secția ............. în mijlocul podgoriilor de pe Târnave. Cramele cu vinuri ale sașilor, concurau cu cremele fermelor de stat, unde dealtfel, lucrători erau tot sașii. Acum îl vizitează pe Vadim, fratele său Valeriu, cu ocazia terminării Facultății de Filologie. Intrând prin vestitele crame cu vinuri, slab și neobișnuit cum era, se cherchelește, dar este mândru că șeful cremei (Ralt, un saș fără un ochi, ca un pirat) i se adresează lui fratesu cu apelativul ”domnu inginer”.

După examenul de stat în 1956, repartizarea în producție. Printr-o neșansă și un concurs de împrejurări nefavorabile, în loc să fim repartizați în zone viticole, Vadim nimerește în plin Bărăgan, cei drept, pe lângă părinți, la I.A.S Borănești (la câțiva km. de Urziceni). După câteva luni de producție,adică în februarie 1957 ne căsătorim, eu fiind la vârsta de 27 ani (eram mai mare decât Vadim cu 2 ani). Mă transfer la I.A.S Borănești unde la sfârșitul anului (decembrie) apare și primul copil. De acum încolo începe viața în producție. Vadim ca șef de secție și înginer șef. Face cultură mare (grâu, porumb, floarea soarelui, soia, orz, ovăz etc) iar eu pe la birou. Ca inginer șef la Ferma de la Borănești unde am stat 7 ani se dovedește un bun organizator și specialist apreciat de superiori, dar și un om bun la suflet, înțelegător pentru cei necăjiți și umili, vorbindu-le frumos și ajutându-i la nevoie. Este iubit și respectat de toți lucrătorii. Țiganii, Mandache, șef cramă, Bodârlă, îngrijitori la cai și Tilică vizitiul ..................... li se lumina fața zicându-i ”domnu inginerul nostru”. După ce am plecat de acolo l-au regretat și l-au păstrat în amintire multă vreme. După 7 ani, este promovat în funcția de Director la I.A.S Malu și ulterior la Balaciu unde va funcționa 27 de ani.

În plin Bărăgan (nici un butuc de vie) face numai cultură mare, vaci cu lapte, berbecuți, iepuri, tractoare, mașini agricole. Rezultatele muncii sunt din ce în ce mai mari și împreună cu bunii săi colaboratori . I.A.S-ul Balaciu ajunge de trei ori fruntaș pe țară cu cele mai mari producții. Primește numeroase distincții și decorații precum și recompense în bani. Cu acești bani, care rezultau din munca tuturor, conducerea organizează o excursie la Moscova și Talin cu salariații. Participă tot timpul la diverse ședințe și conferințe organizate de șeful statului . Rămâne același om blând și înțelegător cu un suflet mare. Sacrifică întotdeauna confortul lui personal pentru ca nu cumva să supere sau să deranjeze pe cei din jur!. Este apreciat atât de persoanele mai elevate și iubit de oamenii necăjiți, pe care îi ajută cât poate, în pofida multor restricții impuse de regim. Își ia aceste riscuri pe propria răspundere. Pentru tractoriștii care lucrau zi și noapte, sâmbăta și duminica la arături, în sezonul rece, făcea rost de vin și le dădea câte 1l ca să se încălzească și să poată rezista în timpul nopții. Vinul îl procura de la ferma Perieți unde era șef un coleg de la Facultatea de Horticultură. Copiii noștri crescând, a trebuit să mă mut la București pentru școala lor. Vadim rămâne la a doua lui familie (dacă nu prima!!!) unde este însoțit pe întreaga perioadă de secretara lui credincioasă, Lucica. Mănâncă mîncarea de la cantina muncitorilor iar Lucica îi face din când în când, câte ceva bun și cîte o mămăliguță caldă, îi ține tovărășie și în ultimul timp îl ajută să-și ia medicamentele.

Deacum înainte, eu cu copiii la București, el cu pământul și familia lui, ferma. Venea la București când nu era campanie! de însămânțări, recoltări, arături, sămbătă seara, dar luni dimineaâa, la prima oră, lucrătorii dădeau cu ochii de el.

Încep problemele de sănătate. O spondilită anchilo.............. îi afectează coloana vertebrală, face o .....................cronică din cauza tratamentului cu cortizon și un diabet din cauza stresului.

Nu atât munca pământului îl stresează ci presiunile,amestecul și indicațiile neprofesioniste ale aparatului de partid care nu înțelegeau de ce stau combinele la capul locului și nu lucrează dimineața (pentru că grâul nu era suficient de uscat pentru ca combinele să-l poată bate bine și fără pierderi. Tot acest amestec și presiuni vara în campanii, iarna pentru producția de lapte care trebuia să fie din ce în ce mai mare, erau factorii cei mai stresanți și sâcâitori care măcinau sănătatea. Generalul de Securitate Dincă Ion, supranumit ”biciul lui Dumnezeu”, survolând cu elicopterul câmpul, vede țărani ducând coceni acasă cu încuviințarea lui Vadim și dă verdictul ”furt din avutul obștesc” ; sau focul arzând miriștea (măsuri de igienă a pământului pentru distrugerea diferitelor boli și dăunători ai plantelor) dă verdictul ”condamnare la 5 ani de închisoare. Oamenii locului i-au luat apărarea și acest lucru nu s-a materializat. Dar toate aceste mizerii și hărțuieli, presiuni și amenințări i-au lăsat urme. A început să fumeze din ce în ce mai mult. A încercat să lase țigara, dar devenise deja un drog și nu a reușit. Apare și arteroscleroza care îl chinuie și e marcat și copleșit de boală.Spondilita, ......................., anghina pectorală, diabet cortizonic și arteroscleroză.

În anul 1991, luna martie, se hotărăște pentru operația de arteroscleroză la Spitalul Fundeni, care i-a fost fatală. În același an, pe 13 decembrie, urma să iasă la pensie la vârsta de 60 de ani. Cred că doctorii au greșit operând ambele picioare odată. Clădirea actualului cămin, care era atunci în construcție, se apropia de sfârșit; intenționa ca după inaugurare să organizeze un Revelion împreună cu toți salariații. Nu a mai apucat. Pe 29 martie, la ora 14 00 ,a decedat în spital. I-a urmat la conducerea unității fostul Ing. Șef Drăgan Gheorghe care a finalizat lucrările și a modernizat interioarele.

După întâlnirea de 20 de ani de la terminarea Facultății, promoția 1956, am putut afla locurile pe unde lucrau colegii noștri prin țară. De atunci, de câte ori plecam în concediu, Vadim întotdeauna își vizita și colegii de pe traseu. De la Cluj la Constanța, Ploiești, Focșani, Bistrița Năsăud, Botoșani, Murfatlar etc.

Viața i-a fost dedicată pământului. Când culturile sufereau din cauza lipsei de ploi, a grindinei, a invaziei unor dăunători, a bălților de apă – în anii exesiv de ploioși sau nu se putea aduna recolta de grâu din cauza ploilor continue, era realmente bolnav de îngrijorare.

Eu cu copiii la școală, el cu munca la datorie, acolo era iubit și îmbrățișat de toată suflarea și unde se simțea la el acasă. Dar eram fericiți .

Rusu Lenuța